Este interzisă adoptarea unui comportament agresiv în conducerea vehiculelor pe drumurile publice. Manevra de deplasare succesivă de pe o bandă de circulație pe alta sau de pe un rând pe altul, alternând din stânga în dreapta, în scopul depășirii unui șir de vehicule care circulă în același sens este considerată a fi comportament agresiv, fiind interzisă efectuarea acestei manevre pe drumurile publice.
Adoptarea unui comportament agresiv în conducerea vehiculelor pe drumurile publice se sancționează contravențional, astfel:
Deși manevra de depășire se efectuează numai pe partea stângă a vehiculului depășit, prin excepție, vehiculul al cărui conducător a semnalizat intenția și s-a încadrat corespunzător părăsirii sensului de mers spre stânga se depășește prin partea dreaptă. Prin urmare, manevra de la varianta B de răspuns este permisă și NU este considerată a fi comportament agresiv.
Este interzisă pătrunderea unui vehicul într-o intersecție dacă prin aceasta se produce blocarea intersecției. Nerespectarea acestei interziceri NU este considerată a fi comportament agresiv dar se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a II-a de sancțiuni și cu aplicarea a 3 puncte de penalizare.
Răspunsul corect este: A
OUG* - Articolul 54^1
(1) Se interzice conducătorilor de vehicule să adopte un comportament agresiv în conducerea acestora pe drumurile publice.
(2) Prin comportament agresiv se înțelege efectuarea, pe drumul public, de către conducătorul de vehicul, a uneia dintre următoarele manevre:
a) deplasarea succesivă de pe o bandă de circulație pe alta sau de pe un rând pe altul, alternând din stânga în dreapta, în scopul depășirii unui șir de vehicule care circulă în același sens;
[...]
OUG* - Articolul 45
[...]
(5) Depășirea se efectuează numai pe partea stângă a vehiculului depășit. Tramvaiul sau vehiculul al cărui conducător a semnalizat intenția și s-a încadrat corespunzător părăsirii sensului de mers spre stânga se depășește prin partea dreapta.
[...]
OUG* - Articolul 57
[...]
(3) Pătrunderea unui vehicul într-o intersecție este interzisă dacă prin aceasta se produce blocarea intersecției.
[...]
OUG* - Articolul 100
(1) Constituie contravenții și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a II-a de sancțiuni următoarele fapte săvârșite de persoane fizice:
[...]
(2) Amenda contravențională prevăzută la alin. (1) se aplică și conducătorului de autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai care săvârșește o faptă pentru care se aplică 3 puncte de penalizare, conform art. 108 alin. (1) lit. b).
[...]
OUG* - Articolul 108
(1) Săvârșirea de către conducătorul de autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai a uneia sau mai multor contravenții atrage, pe lângă sancțiunea amenzii, și aplicarea unui număr de puncte de penalizare, după cum urmează:
[...]
b) 3 puncte de penalizare pentru săvârșirea următoarelor fapte:
[...]
6. pătrunderea într-o intersecție atunci când circulația în interiorul acesteia este blocată;
[...]
* OUG = ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 195 din 12 decembrie 2002 actualizată (Codul rutier)
Lasă un comentariu