Pasul 3 - Mediu de învățare » GENERAL (toate întrebările) Categoria Tr

% din tot PASUL 3 (0 din 801)
Mediu de învățare GENERAL (toate întrebările) Categoria Tr
Întrebarea 793 din 801

Conducerea pe drumul public a autovehicului / tractorului agricol sau forestier, de către o persoană cu o alcoolemie în sânge de peste 0,8 g/l atrage:

A răspunderea contravențională și reținerea permisului de conducere;
B răspunderea penală și anularea permisului de conducere;
C răspunderea penală și suspendarea exercitării dreptului de a conduce pe o perioadă de 90 de zile.

Explicație (actualizată 2024)

Conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană care are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge constituie infracțiune și se pedepsește penal, cu închisoare de la unu la 5 ani sau cu amendă. În schimb, în cazul unei îmbibații mai mici sau egale cu sub 0,8 g/l alcool pur în sânge, aceasta constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a-IV-a de sancțiuni și cu suspendarea exercitării dreptului de a conduce pentru o perioada de 90 de zile.

Trebuie să reținem că o concentrație mai mică sau egală cu 0,8 g/l alcool pur în sânge constituie contravenție și se sancționează contravențional. Iar o concentrație mai mare de 0,8 g/l alcool pur în sânge constituie infracțiune si se pedepsește penal.

Răspunsul corect este: B


Recomandări:
Diferența dintre infracțiuni și contravenții - Lecție Audio-Video --> Infracțiuni privind circulația pe drumurile publice; Diferența dintre infracțiuni și contravenții
Infracțiuni în legătură cu conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe - Lecție Audio-Video --> Infracțiuni privind circulația pe drumurile publice; Diferența dintre infracțiuni și contravenții
Conducerea sub influența alcoolului și sau a substanțelor psihoactive - Lecție Audio-Video --> Conducerea sub influența alcoolului și sau a substanțelor psihoactive și procedura de recoltare probe
Contravenții din clasa a IV-a - Lecție Audio-Video --> Contravenții clasa a IV-a; Suspendare permis 90 sau 120 de zile; Aplicare 6 puncte de penalizare

Articole de referință (legislație 2024)

OUG* - Articolul 102

[...]
(3) Constituie contravenţie şi se sancţionează cu amenda prevăzută în clasa a IV-a de sancţiuni şi cu aplicarea sancţiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioada de 90 de zile săvârşirea de către conducătorul de autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai a următoarelor fapte:
a) conducerea sub influenta băuturilor alcoolice, dacă fapta nu constituie, potrivit legii, infracţiune;
[...]

Codul penal*** - Articolul 336

Conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe

(1) Conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani sau cu amendă.
[...]

OUG* - Articolul 111

(1) Permisul de conducere sau dovada înlocuitoare a acestuia se reține în următoarele cazuri:
[...]
b) când titularul acestuia a săvârșit una dintre infracțiunile prevăzute la art. 334, art. 335 alin. (2), art. 336, 336^1, 337, art. 338 alin. (1) și la art. 339 alin. (2), (3) și (4) din Legea nr. 286/2009, cu modificările și completările ulterioare;
c) la săvârșirea uneia dintre contravențiile prevăzute la art. 100 alin. (3), art. 101 alin. (3), art. 102 alin. (3) și (4) și în situația prevăzută la art. 115 alin. (1);
[...]
(3) În situațiile prevăzute la alin. (1) lit. a) și d), la art. 102 alin. (3) lit. a) și la art. 102 alin. (4) din prezenta ordonanță de urgență, precum și în cele prevăzute la art. 334 alin. (2) și (4), art. 335 alin. (2), art. 336, 336^1, 337, art. 338 alin. (1) și la art. 339 alin. (2), (3) și (4) din Legea nr. 286/2009, cu modificările și completările ulterioare, dovada înlocuitoare a permisului de conducere se eliberează fără drept de circulație.
[...]

OUG* - Articolul 114

(1) Anularea permisului de conducere eliberat de autoritatea română se dispune în următoarele cazuri:
[...]
b) titularul permisului de conducere a fost condamnat, printr-o hotărâre judecătorească rămasă definitivă, pentru infracțiunile prevăzute la art. 334, art. 335 alin. (2), art. 336, 336^1, 337, art. 338 alin. (1) și art. 339 alin. (2)-(4) din Legea nr. 286/2009, cu modificările și completările ulterioare;
[...]


* OUG = ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 195 din 12 decembrie 2002 actualizată (Codul rutier)
*** Codul Penal = CODUL PENAL din 17 iulie 2009 actualizat (LEGEA nr. 286/2009)

Te întrebi dacă avem aceleași întrebări ca la examenul oficial ??? DA, avem aceleași întrebări. Vezi în acest VIDEO -->> Da, avem întrebările de la DRPCIV

0 Comentarii Lasă un comentariu

Lasă un comentariu

Pentru a putea lăsa un comentariu, trebuie să fii logat! Mergi la pagina de autentificare sau creare cont

© Copyright Școala Rutieră 2024. Toate drepturile rezervate.