OUG = ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 195 din 12 decembrie 2002 (Codul rutier)
Regulament = REGULAMENT de aplicare a OUG 195/2002 (Regulamentul codului rutier)
(1) Conducătorul de vehicul care executa o manevra de schimbare a direcţiei de mers, de ieşire dintr-un rând de vehicule staţionate sau de intrare într-un asemenea rând, de trecere pe o altă bandă de circulaţie sau de virare spre dreapta ori spre stânga sau care urmează să efectueze o întoarcere ori să meargă cu spatele este obligat să semnalizeze din timp şi să se asigure că o poate face fără să perturbe circulaţia sau să pună în pericol siguranţa celorlalţi participanţi la trafic.
(2) Semnalizarea schimbării direcţiei de mers trebuie să fie menţinută pe întreaga durată a manevrei.
(1) Conducătorii de vehicule sunt obligaţi să semnalizeze schimbarea direcţiei de deplasare, depăşirea, oprirea şi punerea în mişcare.
(2) Intenția conducătorilor de autovehicule, tractoare agricole sau forestiere și tramvaie de a schimba direcția de mers, de a ieși dintr-un rând de vehicule staționate ori de a intra într-un asemenea rând, de a trece pe o altă bandă de circulație sau de a vira spre dreapta ori spre stânga sau a celor care urmează să efectueze întoarcere, depășire ori oprire se semnalizează prin punerea în funcțiune a luminilor indicatoare de direcție cu cel puțin 50 m în localități și 100 m în afara localităților înainte de începerea efectuării manevrelor. (Alineatul (2) a fost modificat și actualizat pe www.scoalarutiera.ro la 06-10-2021)
Pentru a putea întoarce vehiculul de pe un sens de mers pe celălalt prin manevrare înainte şi înapoi sau prin viraj, conducătorul acestuia este obligat să semnalizeze şi să se asigure că din faţă, din spate sau din lateral nu circulă în acel moment niciun vehicul.
Se interzice întoarcerea vehiculului:
a) în locurile în care este interzisă oprirea voluntară a vehiculelor, cu excepţia cazurilor prevăzute la art. 142 lit. f);
Regulament - Articolul 142
Se interzice oprirea voluntară a vehiculelor:a) în zona de acţiune a indicatorului "Oprirea interzisă";
b) pe trecerile la nivel cu calea ferată curentă şi la o distanţă mai mica de 50 m înainte şi după acestea;
c) pe poduri, pe şi sub pasaje denivelate, precum şi pe viaducte;
d) în curbe şi în alte locuri cu vizibilitate redusă sub 50 m;
e) pe trecerile pentru pietoni ori la mai puţin de 25 m înainte şi după acestea;;
f) în intersecţii, inclusiv cele cu circulaţie în sens giratoriu, precum şi în zona de preselecţie unde sunt aplicate marcaje continue, iar în lipsa acestora, la o distanţă mai mica de 25 m de coltul intersecţiei;
g) în staţiile mijloacelor de transport public de persoane, precum şi la mai puţin de 25 m înainte şi după acestea;
h) în dreptul altui vehicul oprit pe partea carosabilă, dacă prin aceasta se stânjeneşte circulaţia a două vehicule venind din sensuri opuse, precum şi în dreptul marcajului continuu, în cazul în care conducătorii celorlalte vehicule care circulă în acelaşi sens ar fi obligaţi, din această cauza, să treacă peste acest marcaj;
i) în locul în care se împiedică vizibilitatea asupra unui indicator sau semnal luminos;
j) pe sectoarele de drum unde sunt instalate indicatoarele cu semnificaţiile "Drum îngustat", "Prioritate pentru circulaţia din sens invers" sau "Prioritate faţă de circulaţia din sens invers";
k) pe pistele obligatorii pentru pietoni sau pentru pietoni şi biciclete ori pe benzile rezervate unor anumite categorii de vehicule, semnalizate ca atare;
l) pe platforma caii ferate industriale sau de tramvai ori la mai puţin de 50 m de acestea, dacă circulaţia vehiculelor pe sine ar putea fi stânjenită sau împiedicată;
m) pe partea carosabilă a autostrăzilor, a drumurilor expres şi a celor naţionale europene (E);
n) pe trotuar, cu excepţia situaţiei în care administratorul drumului public a executat amenajări care respectă prevederile art. 144 alin. (2) şi (3);
o) pe pistele pentru biciclete;
p) în locurile unde este interzisă depăşirea.Regulament - Articolul 120
(1) Se interzice depăşirea vehiculelor:
a) în intersecţii cu circulaţia nedirijată;
b) în apropierea vârfurilor de rampa, când vizibilitatea este redusă sub 50 m;
c) în curbe şi în orice alte locuri unde vizibilitatea este redusă sub 50 m;
d) pe pasaje denivelate, pe poduri, sub poduri și în tuneluri. Prin excepție, pot fi depășite în aceste locuri vehiculele cu tracțiune animală, motocicletele fără ataș, mopedele, bicicletele și trotinetele electrice, dacă vizibilitatea asupra drumului este asigurată pe o distanță mai mare de 20 m, iar lățimea drumului este de cel puțin 7 m; (Litera d) din Alineatul (1) a fost modificată și actualizată pe www.scoalarutiera.ro la 06-10-2021)
e) pe trecerile pentru pietoni semnalizate prin indicatoare şi marcaje;
f) pe trecerile la nivel cu calea ferată curentă şi la mai puţin de 50 m înainte de acestea;
g) în dreptul staţiei pentru tramvai, atunci când acesta este oprit, iar staţia nu este prevăzută cu refugiu pentru pietoni;
h) în zona de acţiune a indicatorului "Depăşirea interzisă";
i) când pentru efectuarea manevrei se încalcă marcajul continuu, simplu sau dublu, care desparte sensurile de mers, iar autovehiculul circulă, chiar şi parţial, pe sensul opus, ori se încalcă marcajul care delimitează spaţiul de interzicere;
j) când din sens opus se apropie un alt vehicul, iar conducătorul acestuia este obligat să efectueze manevre de evitare a coliziunii;
k) pe sectorul de drum unde s-a format o coloana de vehicule în aşteptare, dacă prin aceasta se intră pe sensul opus de circulaţie.(2) Se interzice depăşirea coloanei oficiale.
b) în intersecţiile în care este interzis virajul la stânga, precum şi în cele în care, pentru efectuare, este necesară manevrarea înainte şi înapoi a vehiculului;
c) în locurile unde soliditatea drumului nu permite;
d) pe drumurile cu sens unic;
e) pe marcajul pietonal;
f) în locurile în care este instalat indicatorul "Întoarcerea interzisă".
Dacă nu puteți/doriți să vizionați varianta AUDIO-VIDEO a cursului, puteți citi varianta text ilustrată cu imagini.
Întoarcerea este manevra de schimbare a sensului de mers pe același drum.
Întorcerea poate fi executată prin:
- manevre de mers înainte și înapoi;
- printr-un viraj (ocolire).
Pentru a putea întoarce vehiculul de pe un sens de mers pe celălalt prin manevrare înainte şi înapoi sau prin viraj, conducătorul acestuia este obligat să semnalizeze şi să se asigure că din faţă, din spate sau din lateral nu circulă în acel moment niciun vehicul (art. 125 din Regulament).
- în locurile în care este interzisă oprirea voluntară a vehiculelor (adica cele 16 cazuri in care oprirea voluntara este interzisa pe care le-am enumerat la interzicerea opririi pe care le găsiți aici --> Capitolul 6 - partea 3 - manevre - oprirea interzisă), dar cu excepţia intersecțiilor (în intersecții este permisă întoarcerea, inclusiv în intersecțiile cu sens giratoriu);
- întoarcerea este interzisă în intersecţiile în care este interzis virajul la stânga (poate fi interzis virajul la stânga prin indicatorul „Interzis virajul la stânga sau prin alte indicatoare, ca de exemplu „Obligatoriu înainte”), precum şi în intersecțiile în care, pentru efectuare, este necesară manevrarea înainte şi înapoi a vehiculului;
- întoarcerea este interzisă în locurile unde soliditatea drumului nu permite;
- întoarcerea este interzisă pe drumurile cu sens unic;
- întoarcerea este interzisă pe marcajul pietonal;
- întoarcerea este interzisă în locurile în care este instalat indicatorul "Întoarcerea interzisă"(până la prima intersecție).
Întoarcerea este interzisă și pe drumurile marcate cu linie continuă, simplă sau dublă, aplicată între sensurile de circulație.
Atunci când manevra de întoarcere este interzisă, se interzice și manevra de mers înapoi, cu excepția străzilor cu sens unic.
Atunci când manevra de întoarcere este interzisă, nu se interzic și manevrele de staționare, oprire sau depăsire.
Manevra de întoarcere este interzisă în toate cazurile în care sunt interzise manevrele de depășire și oprire.
Manevra de întoarcere nu este interzisă în cazurile în care manevra de staționare este interzisă.
Intoarcerea este interzisa unde se interzice oprirea.
Oprirea este interzisa unde se interzice depasirea.
Depasirea este interzisa in intersectiile nedirijate astfel ca intoarcerea este interzisa in intersectiile nedirijate.
Va ceda trecerea cel care vine de pe verde intermitent la dreapta.
A fost „tăiat” pentru a evidenția că este o excepție a articolului 126 din Regulament.
Articolul 126
Se interzice întoarcerea vehiculului:
a) în locurile în care este interzisă oprirea voluntară a vehiculelor, cu excepția cazurilor prevăzute la art. 142 lit. f);
Trebuie, pe cat posibil si cu răbdare, sa găsești cel mai bun/liber moment ca sa poți efectua manevra de întoarcere, fie din 3 sau mai multe mișcări. Însă sunt cazuri in care in timpul efectuării manevrei apar participanți la trafic pe care ii obligi sa oprească si sa aștepte sa îți termini manevra. In aceste cazuri, de regula, ceilalți participanți la trafic or sa oprească si o sa îți dea timpul necesar sa îți termini manevra. Cu toate acestea, cel care face aceasta manevra nu are prioritate, prioritate având ceilalți participanți care circula regulamentar pe drumul public, pe baza legislației rutiere. Prin urmare, mare atenție cand se efectuează manevra de întoarcere dar si oricare alta manevra.
Trebuie, pe cat posibil si cu răbdare, sa găsești cel mai bun/liber moment ca sa poți efectua manevra de întoarcere, fie din 3 sau mai multe mișcări. Însă sunt cazuri in care in timpul efectuării manevrei apar participanți la trafic pe care ii obligi sa oprească si sa aștepte sa îți termini manevra. In aceste cazuri, de regula, ceilalți participanți la trafic or sa oprească si o sa îți dea timpul necesar sa îți termini manevra. Cu toate acestea, cel care face aceasta manevra nu are prioritate, prioritate având ceilalți participanți care circula regulamentar pe drumul public, pe baza legislației rutiere. Prin urmare, mare atenție cand se efectuează manevra de întoarcere dar si oricare alta manevra.
Vezi explicatia aici
Legislația rutieră nu prevede concret ca la manevrarea vehiculului către înapoi (mersul cu spatele) să se pună în funcțiune luminile de avarie. Însă bazându-ne pe „luminile de avarie se folosească când vehiculul constituie el însuși un pericol pentru ceilalți participanți la trafic” și având in vede ca in timpul unei astfel de manevre putem constituii un pericol pentru ceilalți participanți la trafic trebuie folosite luminile de avarie.
Daca tu ai marcaj de obligatoriu la stânga, nu poți întoarce, marcajul te obliga sa virezi stânga. Daca trecem peste asta, Cel care trebuie sa acorde prioritate este cel care iese de pe străduța respectiva.
Atunci când manevra de întoarcere este interzisă, nu atrage după ea și interzicerea altor manevre, așa cum se întâmplă in cazul manevrei de oprire, care atrage după ea si interzicerea altor manevre (staționare, întoarcere, etc.).
Deci, interzicerea manevrei de oprire atrage după ea si interzicerea manevrei de întoarcere (pentru ca sa considera ca trebuie sa oprești si sa te asiguri ca sa poți face manevra de întoarcere), in schimb, interzicerea manevrei de întoarcere, cum ar fi "pe drumurile cu sens unic" nu atrage după ea si interzicerea manevrei de oprire.
Da, este actualizata la zi si explicata pe înțelesul tuturor.
Da, este permisa intoarcerea, daca nu se interzice prin alte mijloace, cum ar fi indicator, marcaj continuu intre sensuri sau orice alt mijloc.
Oprirea, întoarcerea si mersul înapoi sunt permise in panta/rampa daca vizibilitatea este peste 50 de metri, dar sa nu îți fie interzise prin alte mijloace de semnalizare.
Staționarea (adică imobilizare peste 5 minute) este interzisa pe toate lungimea pantei/rampei.
Depășirea este interzisa doar in vârfurile de rampa unde vizibilitatea este mai mica de 50 de metri, iar in panta nu ai aceasta interzicere.
Daca din cauza conformației intersecției traiectoriile celor doua vehicule se intersectează, prioritate va avea cel care are vere „constant” la semafor. Cel care are verde intermitent ii va acorda acestuia prioritate de trecere.
Da, se poate, atât timp cat nu întorci pe trecerea de pietoni si nu exista o alta semnalizare care sa te oblige sa mergi pe o anumita direcție sau care sa îți interzisa virajul către stânga.
Atunci cand dorești sa virezi către stânga într-o intersecție sau atunci cand dorești sa întorci, trebuie sa ocolești centrul imaginar al intersecției prin partea stânga. Deci, având in vedere ca trebuie sa ocolești prin stânga centrul intersecției, pare ca manevra pe care spui este una corecta. Nu am găsit nimic in legislație care sa interzică aceasta manevra făcută foarte strâns si foarte devreme in intersecție. Dar in caz ca in acel loc este o trecere pentru pietoni, această manevra nu poate fi făcută pe acea trecere de pietoni, trebuie avansat mai departe in intersecție cat sa nu faci manevra pe trece.
De ce sa îți creezi cont? Vei beneficia de toate funcțiile acestui site, cum ar fi:
Pentru a crea un cont nou pe baza unei adrese de email ↓
Pentru a te autentifica cu Facebook ↓
Autentifică-te cu FacebookAi deja cont creat? Autentifică-te aici! ↓