La trecerea cu autovehiculul de pe o bandă pe alta trebuie să vă asigurați, să semnalizați intenția de a efectua manevra și să respectați celelalte reguli de circulație aplicabile în acel loc, ca de exemplu semnificația marcajului longitudinal format dintr-o linie continuă, acest marcaj nu se încalcă.
În situația dată, după ce v-ați asigurat, semnalizați intenția cu cel puțin 50 de metri înainte de a o efectua, deci va trebui să mergeți cu semnalizatorul în funcțiune 50 de metri, după care începeți efectuarea manevrei, astfel manevra se va efectua prea aproape de intrarea în intersecție și veți încălca marcajul longitudinal format dintr-o linie continuă.
Prin urmare, în situația dată nu puteți schimba regulamentar banda de circulație.
Răspunsul corect este: C
(1) Conducătorul de vehicul care executa o manevra de schimbare a direcţiei de mers, de ieşire dintr-un rând de vehicule staţionate sau de intrare într-un asemenea rând, de trecere pe o altă bandă de circulaţie sau de virare spre dreapta ori spre stânga sau care urmează să efectueze o întoarcere ori să meargă cu spatele este obligat să semnalizeze din timp şi să se asigure că o poate face fără să perturbe circulaţia sau să pună în pericol siguranţa celorlalţi participanţi la trafic.
(2) Semnalizarea schimbării direcţiei de mers trebuie să fie menţinută pe întreaga durată a manevrei.
(1) Conducătorii de vehicule sunt obligaţi să semnalizeze schimbarea direcţiei de deplasare, depăşirea, oprirea şi punerea în mişcare.
(2) Intenţia conducătorilor de autovehicule şi tramvaie de a schimba direcţia de mers, de a ieşi dintr-un rând de vehicule staţionate ori de a intra într-un asemenea rând, de a trece pe o altă bandă de circulaţie sau de a vira spre dreapta ori spre stânga sau a celor care urmează să efectueze întoarcere, depăşire ori oprire se semnalizează prin punerea în funcţiune a luminilor indicatoare de direcţie cu cel puţin 50 m în localităţi şi 100 m în afara localităţilor înainte de începerea efectuării manevrelor.
(2) Marcajul longitudinal format dintr-o linie continuă simplă sau dublă interzice încălcarea acestuia.
(2) Linia continuă se foloseşte în următoarele situaţii:
a) linia continuă simplă, pentru separarea sensurilor de circulaţie, a benzilor de acelaşi sens la apropierea de intersecţii şi în zone periculoase;
Lasă un comentariu