Pasul 3 - Mediu de învățare » GENERAL (toate întrebările) Categoria B (B, B1)

% din tot PASUL 3 (0 din 1199)
Mediu de învățare GENERAL (toate întrebările) Categoria B (B, B1)
Întrebarea 197 din 1199

În ce situaţie se interzice circulaţia autovehiculelor pe drumurile publice?

A când plăcuţele cu numărul de înmatriculare sunt neconforme cu standardul;
B când parbrizul prezintă fisuri;
C când acestea au montate dispozitive de detectare a prezenţei aparatelor radar.

Explicație video (actualizată 2024)

Explicație (actualizată 2024)

Pentru varianta  A 

Conducătorului de autovehicul îi este interzis să circule cu autovehiculul având placuțele cu numerele de înmatriculare sau de înregistrare deteriorate sau neconforme cu standardul. Dacă acestea sunt deteriorate veți fi sancționat cu amendă contravențională prevăzută în clasa I de sancţiuni. Dacă acestea sunt neconforme cu standardul se vor reține placuțele cu numerele, se va reține certificatul de înmatriculare sau de înregistrare, vehiculul se va imobiliza și se va aplica și amendă contravențională plus puncte de penalizare.


Pentru varianta  B 

Nu este interzisă circulația vehiculelor dacă parbrizul acestora prezintă fisuri.


Pentru varianta  C 

Nu este interzisă circulația dacă acestea au montate dispozitive de detectare a prezenței aparatelor radar, aceste dispozitive fiind legale. Aici trebuie să facem diferența între „dispozitive de detectare a prezenței aparatelor radar”, adică detectoare de radar, care sunt permise, și „dispozitivele care perturbă funcţionarea mijloacelor tehnice de supraveghere a traficului”, adică aparatele ANTI-radar, care sunt interzise.


Răspunsul corect este: A

Găsiți aici lecție video cu Obligațiile și Interzicerile conducătorilor auto --> Codul Rutier - Obligațiile conducătorilor auto în timpul deplasării
Găsiți aici lecție video cu contravenții din clasa a 1-a --> Codul Rutier - Contravenții clasa 1
Găsiți aici lecție video cu contravenții din clasa a 2-a --> Codul Rutier - Contravenții clasa 2
Găsiți aici lecție video cu contravenții din clasa a 3-a --> Codul Rutier - Contravenții clasa 3
Găsiți aici lecție video cu contravenții din clasa a 4-a --> Codul Rutier - Contravenții clasa 4
Găsiți aici lecție video cu alte sancțiuni (punctele de penalizare, interdicția de a conduce pe teritoriul României și reținerea / retragerea / suspendarea / anularea permisului de conducere) --> Codul Rutier - Alte sancțiuni

Articole de referință (legislație 2024)

Pentru varianta  A 

OUG - Articolul 99

(1) Constituie contravenţii şi se sancţionează cu amenda prevăzută în clasa I de sancţiuni următoarele fapte săvârşite de către persoane fizice:
16. conducerea unui vehicul ale cărui plăcuţe cu numărul de înmatriculare sau de înregistrare sunt deteriorate, murdare ori acoperite cu gheata sau zăpada de natura a împiedica identificarea numărului de înmatriculare sau de înregistrare;

OUG - Articolul 112

(1) Certificatul de înmatriculare sau de înregistrare ori dovada înlocuitoare a acestuia se reţine de către poliţia rutieră în următoarele cazuri:
o) plăcuţele cu numărul de înmatriculare sau de înregistrare nu sunt conforme cu standardul ori au aplicate dispozitive de iluminare, altele decât cele omologate;

OUG - Articolul 96

(6) Sunt supuse confiscării:
c) plăcuţele cu numărul de înmatriculare sau de înregistrare care nu corespund standardelor în vigoare şi care sunt montate pe vehicule;


Pentru varianta  B 

Legislația rutieră nu prevede nimic în acest sens.


Pentru varianta  C 

OUG - Articolul 44

(4) În circulaţia pe drumurile publice se interzice deţinerea la vedere, montarea şi folosirea mijloacelor speciale de avertizare sonoră şi luminoasă pe şi în alte autovehicule decât cele prevăzute la art. 32 alin. (2), precum şi deţinerea, montarea sau folosirea pe autovehicule a sistemelor care perturbă buna funcţionare a dispozitivelor de supraveghere a traficului.
(5) Conducătorii de autovehicule pot fi avertizaţi de poliţia rutieră în legatură cu prezenţa în trafic a dispozitivelor de măsurare a vitezei, prin mass-media sau panouri de avertizare. Conducătorii de autovehicule pot folosi mijloace proprii de detectare a dispozitivelor de măsurare a vitezei.

Te întrebi dacă avem aceleași întrebări ca la examenul oficial ??? DA, avem aceleași întrebări. Vezi în acest VIDEO -->> Da, avem întrebările de la DRPCIV

18 Comentarii Lasă un comentariu

Lasă un comentariu

Pentru a putea lăsa un comentariu, trebuie să fii logat! Mergi la pagina de autentificare sau creare cont

© Copyright Școala Rutieră 2024. Toate drepturile rezervate.