Conducerea pe drumul public a autovehiculului / tractorului agricol sau forestier de către o persoană cu o alcoolemie în sânge de pâna la 0,8 g/l constituie contravenție și se sancționează au amendă contravențională și cu suspendarea dreptului de a conduce pentru 90 de zile. Însă atunci când alcoolemia în sânge este peste 0,8 g/l constituie infracțiune și atrage răspunderea penală şi anularea permisului de conducere.
Răspunsul corect este: B
(3) Constituie contravenţie şi se sancţionează cu amenda prevăzută în clasa a IV-a de sancţiuni şi cu aplicarea sancţiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioada de 90 de zile săvârşirea de către conducătorul de autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai a următoarelor fapte:
a) conducerea sub influenta băuturilor alcoolice, dacă fapta nu constituie, potrivit legii, infracţiune;
(1) Anularea permisului de conducere eliberat de autoritatea română se dispune în următoarele cazuri:
b) titularul permisului de conducere a fost condamnat, printr-o hotărâre judecătorească rămasă definitivă, pentru infracţiunile prevăzute la art. 334 alin. (2) şi (4), art. 335 alin. (2), art. 336, 337, art. 338 alin. (1), art. 339 alin. (2), (3) şi (4) din Codul penal;
Conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe
(1) Conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani sau cu amendă.
Conținutul pedepsei complementare a interzicerii exercitării unor drepturi
(1) Pedeapsa complementară a interzicerii exercitării unor drepturi constă în interzicerea exercitării, pe o perioadă de la unu la 5 ani, a unuia sau mai multora dintre următoarele drepturi:
i) dreptul de a conduce anumite categorii de vehicule stabilite de instanță;
Până la o anumită limită, alcoolemia este sancţionată doar contravenţional, dar la o valoare mai mare devine o problemă penală.
Codul Rutier aflat în prezent în vigoare prevede că toţi şoferii depistaţi cu o alcoolemie de până la 0,40 mg/ litru alcool pur în aerul expirat să primească suspendarea permisului timp de şase luni şi o amendă care poate varia de la 21 la 50 de puncte. Mai mult, dacă depăşiţi această limită, încep şi problemele penale. Astfel, dacă alcoolemia este mai mare de 0,40 g/l alcool pur în aerul expirat şoferii riscă între unu şi cinci ani de închisoare sau pot primi o amendă penală usturătoare.
Cu placere, felicitari!
Dacă ai o concentrație de peste 0,8 g/l în sânge, se consideră infracțiune.
Când vorbim de concentrația din sânge ne rezumăm la g/l. Când vorbim despre concentrația din aerul expirat ne rezumăm la mg/l.
In urma dosarului penal, instanta va anula permisul de conducere.
De ce sa îți creezi cont? Vei beneficia de toate funcțiile acestui site, cum ar fi:
Pentru a crea un cont nou pe baza unei adrese de email ↓
Pentru a te autentifica cu Facebook ↓
Autentifică-te cu FacebookAi deja cont creat? Autentifică-te aici! ↓