Materialele disponibile pe Școala Rutieră (texte, imagini, animații 3D, videoclipuri, fișiere audio) sunt protejate de legislația privind drepturile de autor și sunt puse la dispoziția utilizatorilor pentru învățare și pregătire personală.
Distribuirea acestora către alte persoane, pentru studiu, sau partajarea în scop educațional personal sunt permise. Totuși, utilizarea acestor materiale în alte scopuri, precum publicarea pe alte platforme, reproducerea totală sau parțială, modificarea în scopul pierderii urmei operei originale, utilizarea comercială și altele asemenea, fără acordul scris al autorilor, este interzisă și atrage răspundere legală.
Pentru folosirea acestor materiale în alt scop decât cel educațional personal vă rugăm să ne contactați pentru obținerea permisiunii.
În cazul constatării unei încălcări, ne rezervăm dreptul de a lua măsuri legale pentru protejarea proprietății intelectuale (acțiuni în instanță, cereri de despăgubire și/sau alte măsuri judiciare).
La întâlnirea indicatorului „Prioritate pentru circulația din sens invers” conducătorul de vehicul pierde prioritatea față de vehiculele care circulă din sens opus.
La întâlnirea indicatorului „Prioritate față de circulația din sens invers” conducătorul de vehicul are prioritate față de vehiculele care circulă din sens opus.
La întâlnirea indicatorului „Drum cu prioritate” conducătorul de vehicul are prioritate de trecere.
Atenție! Se întreabă „când NU are prioritate”. Prin urmare, conducătorul auto NU are prioritate de trecere la întâlnirea indicatorului „Prioritate pentru circulația din sens invers”.
Răspunsul corect este: A
Regulament** - Articolul 129
(1) Vehiculul care circulă pe un drum public pe care este instalat unul dintre indicatoarele având semnificaţia: "Drum cu prioritate", "Intersecţie cu un drum fără prioritate" sau "Prioritate faţă de circulaţia din sens invers" are prioritate de trecere.
[...]
** Regulament = REGULAMENT de aplicare a OUG 195/2002 actualizat (Regulamentul codului rutier)
Lasă un comentariu