Intersecția din imagine este dirijată cu indicatoare de reglementare de prioritate, sub fiecare indicator se găsește instalat un panou adițional care ne informează despre direcția drumului cu prioritate, linia îngroșată indicând direcția drumului cu prioritate.
Autocamionul întâlnește indicatorul “Cedează trecerea” și are obligația de a le acorda prioritate celorlalte vhicule. Autoturismul și motocicleta vin de pe drumul cu prioritate și întâlnesc indicatorul “Drum cu prioritate”, însă motocicleta, virând către stânga, părăsește drumul cu prioritate și are obligația de a-i acorda prioritate de dreapta autoturismului.
Prin urmare, primul prin intersecție va trece autoturismul, urmat de motocicletă, iar ultiumul prin intersecție va trece autocamionul.
Răspunsul corect este: A
(2) În intersecţii, conducătorii vehiculelor care virează spre stânga sunt obligaţi să acorde prioritate de trecere vehiculelor cu care se intersectează şi care circulă din partea dreapta.
(3) În intersecţiile cu circulaţie dirijată prin indicatoare de prioritate, regula priorităţii de dreapta se respecta numai în cazul în care două vehicule urmează să se întâlnească, fiecare intrând în intersecţie de pe un drum semnalizat cu un indicator având aceeaşi semnificaţie de prioritate sau de pierdere a priorităţii.
(1) Vehiculul care circulă pe un drum public pe care este instalat unul dintre indicatoarele având semnificaţia: "Drum cu prioritate", "Intersecţie cu un drum fără prioritate" sau "Prioritate faţă de circulaţia din sens invers" are prioritate de trecere.
(2) Când două vehicule urmează să se întâlnească într-o intersecţie dirijată prin indicatoare, venind de pe două drumuri publice unde sunt instalate indicatoare cu aceeaşi semnificaţie, vehiculul care vine din dreapta are prioritate.
Nu. Se poate da de luni pana vineri. Însă in unele județe se poate da doar in anumite zile ale săptămânii. Deci, întreabă la tine in județ.
Sunt aceleasi intrebari ca la examenul oficial.
Urmeaaza toti cei 4 pasi de invatare, cel mai important este pasul 3 (Mediu de invatare DRPCIV) unde intrebarile sunt explicate audio - video iar la sala sa te duci atunci cand faci toate cele 45 de chestionare cu 25-26 de puncte.
De ce sa îți creezi cont? Vei beneficia de toate funcțiile acestui site, cum ar fi:
Pentru a crea un cont nou ↓
Pentru a crea un cont nou cu facebook ↓
Login cu FacebookDacă ai deja un cont, conectează-te aici ↓
Lasă un comentariu